NIVEA ingrijire masculina balsam

Bărbierește-te eficient în 4 pași

Cu barbă sau fără barbă, asta-i întrebarea. Bărbile au devenit stereotipul ultimei decade, e adevărat. Însă barba nu e pentru orice bărbat. Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să îți eficientizezi ritualul de bărbierit.

Trendul bărbilor pare că a cuprins bărbații din întreaga lume. Poate chiar te pricepi să-ți tunzi și îngrijești barba în așa fel încât să nu-ți dea bătăi de cap și chiar să te avantajeze stilul. Totuși, dacă vrei să afli mai multe despre îngrijirea masculină și cum poți obține un bărbierit fără cusur, ți-am pregătit aici câteva sfaturi utile.

 

Bărbieritul poate fi dificil, mai ales la început, până îi dai de capăt. Dar, odată ce ai învățat câteva trucuri eficiente de ras, îți va veni ușor să le pui în practică de fiecare dată.

 

Citește acest articol pe îndelete, află cum poți să te bucuri de un look proaspăt, fără iritații și fără fire de păr crescute pe sub piele.

NIVEA shaving

Cum îți pregătești tenul pentru ras?

Primul pas pe care-l faci înainte de bărbierit este să îți pregătești pielea feței pentru un shaving neted, care să decurgă fără probleme.

  1. Mai întâi îți hidratezi tenul. Spală-te bine pe față și asigură-te că tenul tău este curat, fără impurități.
  2. Folosește apă căldă. Apa caldă deschide porii, relaxează pielea și înmoaie firele de păr. Rasul bărbii trebuie să decurgă ușor și să nu fie deloc dureros. În felul acesta reduci șansele apariției iritațiilor și ale firelor de păr crescute sub piele.
  3. Folosește un gel-scrub de curățare pentru a îndepărta eficient celulele de piele moartă și pentru a obține un bărbierit cu aspect mai neted.
NIVEA ingrijire masculina

Cum aplici corect gelul de ras?

Următorul pas ar fi să aplici pe față crema sau gelul pentru shaving. Dacă nu vrei să ai de-a face cu inflamații sau iritații post bărbierit, folosește un gel sau o cremă de ras care să se potrivească tipului tău de piele. Dacă știi deja că ai pielea uscată sau că tenul tău este sensibil,  cel mai bine ar fi să optezi pentru o cremă de ras specială pentru îngrijirea pielii sensibile.

Întinde apoi crema sau gelul de ras pe toată suprafața acoperită cu păr pentru a nu rata nicio zonă.

NIVEA balsam pentru ras

Un bărbierit curat în 4 pași simpli:

Odată ce ți-ai acoperit complet cu gel sau cremă de ras zona ce urmează a fi bărbierită, ești gata să începi. Folosește o lamă curată, ascuțită și rasul va merge ca uns.

  1. Odată ce începi să te razi, fă-o în sensul de creștere al firelor de păr. Vei observa că părul crește în mai multe direcții dar e important să urmezi sensul lui de creștere pentru că vei evita astfel apariția iritațiilor sau a micilor leziuni post-bărbierit.
  2. Nu apăsa cu lama pe piele. Dacă folosești o lamă bună, își va face singură treaba. De cele mai multe ori iritațiile post-shaving apar din cauza unui bărbierit executat prea apăsat.
  3. Clătește aparatul de ras după fiecare zonă bărbierită. În felul acesta îndepărtezi părul prins între lame și totul decurge mai ușor.
  4. Dacă trebuie să razi o zonă din nou, aplică iarăși și gelul de shaving. Nu este recomandat să insiști cu lama de mai multe ori pe o zonă, însă daca trebuie neaparat să o faci, aplică un gel sau o cremă și vei reduce riscul iritațiilor.
NIVEA crema ingrijire masculina

Cum te îngrijești după ras?

Odată ce ai îndepărtat tot părul nedorit de pe față, e timpul să-i oferi tenului tău un mic răsfăț.

Balsamul NIVEA MEN Sensitive Skin & Stubble îți calmează instantaneu pielea proaspăt bărbierită și împiedică apariția eventualelor iritații cauzate de lama de ras.

Dacă vrei să îți îngrijești eficient tenul înainte, în timpul și după ras, poți opta pentru gama NIVEA MEN SENSITIVE.