tonifiere

CUM SĂ SLĂBEȘTI ȘI SĂ-ȚI RECAPEȚI FORMA DUPĂ NAȘTERE

DESCOPERĂ TIPS & TRICKS EFICIENTE!

FII BUNĂ CU TINE

Pentru foarte multe femei, revenirea la forma dinaintea nașterii poate fi o adevărată bătaie de cap. Iar în combinație cu adaptarea la un nou stil de viață cu alte responsabilități, poate deveni o sursă de neîncredere. Dacă și tu treci prin asta, noi dorim să te susținem oferindu-ți câteva sfaturi eficiente, pe care le poți implementa pentru a pierde greutate, însă ți-l vom spune din prima pe cel mai important.




FII REALISTĂ

Contrar a ceea ce spun unele reviste și vedete, pierderea greutății după naștere într-un mod sănătos poate dura mai mult timp. Și este foarte important să nu îți setezi așteptări foarte mari. Așa că încearcă să te concentrezi pe această perioadă frumoasă din viața ta, iar dacă vrei să slăbești, adoptă un stil de viață sănătos îmbinat cu alimentație și sport, care într-un final îți va oferi o siluetă echilibrată.
fermitate
produse ingrijire corp

DIETELE DRASTICE NU ÎȚI SUNT PRIETENE

Dacă ești tentată să adopți o dietă rapidă bazată pe consumul redus de calorii, care îți promite foarte multe kilograme pierdute în timp record, abandonează ideea. După naștere, corpul tău are nevoie de timp pentru a se reface, iar un factor foarte important pentru asta este alimentația sănătoasă și consistentă. În plus, dacă alăptezi, ai nevoie de și mai multe calorii decât în mod normal. Și nu în ultimul rând, o dietă săracă în calorii te va face să te simți obosită și fără energia necesară de care ai atât de multă nevoie pentru a-ți crește bebelușul.

Un mod sănătos de a slăbi este să reduci ușor numărul caloriilor pentru a slăbi treptat și echilibrat. De exemplu, la un consum de 2000 de calorii pe zi, ai putea să reduci numărul acestora cu 500 pentru a slăbi aproximativ 0,5 kg pe săptămână. Poți consuma cu 300 de calorii mai puțin și mai poți face o rutină ușoară de antrenament (sau o plimbare mai lungă în parc) pentru a le arde pe celelalte 200.

Poți să calculezi numărul de calorii ușor, folosind aplicații pentru telefon în care introduci alimentele pe care le-ai consumat în ziua respectivă și cantitățile aproximative.



CONSUMĂ CÂT MAI MULTE PROTEINE SĂNĂTOASE ȘI FIBRE

  • Consumul de proteine te poate ajuta să-ți accelerezi metabolismul, să-ți reduci pofta de mâncare și să consumi mai puține calorii, pentru că te ajută să ai o senzație de sațietate. Așa că include în dieta ta alimente sănătoase, bogate în proteine: carne slabă, ouă, pește, legume, nuci, semințe și lactate.
  • Fibrele fac echipă bună cu proteinele! Pe lângă faptul că te ajută să ai un nivel redus al colesterolului, alimentele bogate in fibre sunt sățioase și îți oferă energia de care ai nevoie pentru orice zi încărcată.
ingrijirea corpului
q10

EVITĂ ZAHĂRUL ȘI CARBOHIDRAȚII

Zahărul și carbohidrații au de obicei un număr mare de calorii și îți oferă puține substanțe nutritive de care ai nevoie. De aceea, ar fi indicat pe cât posibil să încerci să eviți alimentele precum dulciurile, sucurile cu îndulcitori, pâinea, pastele și produsele de panificație. Poți înlocui dulciurile cu fructele și poți încerca diferite rețete de smoothie-uri cu fructe și iaurt dietetic, delicioase, dulci și sănătoase! 

Iată câteva rețete delicioase de smoothie-uri, consistente și cu puține calorii:

  • O banană, o cană de baby spanac, laptele tău vegetal favorit (lapte de soia, lapte de migdale, lapte de alune, etc.);
  • O banană, o portocală, două mandarine și o cană de iaurt grecesc;
  • O banană, o cană de fructe de pădure, câteva căpșuni și lapte degresat sau lapte vegetal;
  • Fructe de pădure, o lingură de unt de arahide și lapte vegetal. 

Doar mixează bine ingredientele în blender pentru a ajunge la consistența pe care ți-o dorești. Pentru a face smoothie-ul mai sățios, poți adăuga diferite topping-uri, cum ar fi câteva migdale sau alune, cereale integrale sau fulgi de cocos. Experimentează și creează-ți rețetele favorite, ideale pentru un mic dejun consistent sau o gustare sănătoasă cu care te poți răsfăța fără să consumi multe calorii.



GUSTĂRILE SĂNĂTOASE SUNT BINEVENITE

Un truc util atunci când încerci să reduci caloriile și kilogramele este să nu îți interzici categoric gustările, ci să te asiguri că cele pe care le consumi sunt sănătoase. Dacă ai rezerve de gustări sănătoase la îndemână, vei putea să scapi de senzația de foame, să amâni masa și să obții o senzație de sațietate cu puține calorii. Câteva dintre aceste gustări sunt fructele și legumele, iaurtul dietetic, nucile și alunele. Îți poți pregăti gustările în avans atunci când ai un moment liber. De exemplu, poți pregăti ingredientele necesare pentru smoothie-uri și să le depozitezi în pungi la congeltor pentru a putea prepara rapid o gustare sănătoasă.
tonifierea corpului
slabeste sanatos

MIȘCAREA UȘOARĂ ESTE IDEALĂ

Pentru a reveni la forma de dinaintea sarcinii nu trebuie să faci antrenamente intensive sau să te suprasoliciți. Cel mai recomandat tip de mișcare în această perioadă este mersul pe jos. Această mișcare ușoară te va ajuta să slăbești dacă este combinată cu o dietă echilibrată și sănătoasă. Poți, de asemenea să încerci alergarea ușoară sau mersul pe bicicletă pentru a arde caloriile într-un mod relaxant care să nu te epuizeze.

Discută cu medicul tău pentru a afla când poți începe să faci mișcare și cu ce tip de exerciții fizice poți începe. Corpul tău are nevoie de o perioadă de refacere înainte să începi să faci antrenamente intense sau să ridici greutăți. 



BEA SUFICIENTĂ APĂ

Consumă minim doi litri de apă pe zi pentru un organism sănătos! Corpul tău are nevoie de apă atunci când încerci să slăbești pentru o funcționare normală a metabolismului. Apa este, de asemenea extrem de importantă dacă alăptezi, pentru că susține organismul în procesul de lactație. Te poți asigura că bei apă folosind o aplicație pe mobil care îți amintește să consumi apă în mod regulat, pentru a avea un nivel bun de hidratare.
pierdere in greutate
slabit



ALĂPTAREA TE POATE AJUTA

Alăptarea are numeroase beneficii, atât pentru bebeluș, cât și pentru organismul tău. Hrănirea la sân a bebelușului, în special în primele 6 luni, contribuie la dezvoltarea sa sănătoasă și la creșterea sistemului său imunitar. Dacă poți și alegi să alăptezi, acest lucru poate avea un impact important și în scăderea ta în greutate, precum și în refacerea corpului tău după sarcină. Acest lucru se întâmplă pentru că în procesul de lactație corpul tău arde 500 de calorii pe zi. Dacă faci mișcare ușoară zilnic, cum ar fi o plimbare scurtă în parc cu bebelușul tău și ai o dietă redusă caloric, vei reuși să slăbești treptat și sănătos!

REFACEREA PIELII DUPĂ SARCINĂ

Atât în timpul sarcinii, cât și după ce naști, pielea ta este influențată de modificările în greutate. Însă nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că pielea ta își poate recăpăta fermitatea cu un stil de viață sănătos și o îngrijire delicată. Pentru a reda fermitatea pielii, poți încerca Crema de corp NIVEA Q10 pentru fermitate și remodelare, creată special pentru a ajuta la îmbunătățirea fermității pielii, în special pe abdomen, picioare și fese. Aceasta stimulează pielea să îți producă propriul colagen, oferindu-i contur și fermitate.

Tenul tău are de asemenea nevoie de îngrijire delicată pentru a-și menține hidratarea și frumusețea naturală! Când bebeluțul tău doarme și ai un moment liber, oferă-ți câteva minute de relaxare cu o mască pentru față. Poți încerca masca șervețel Q10 + Vitamina C  pentru un ten energizat și strălucitor în doar 10 minute. Te vei simți reconfortată, iar tenul tău va fi vizibil mai catifelat și hidratat în profunzime. 

cure de slabit